sâmbătă, 4 septembrie 2010

Calea de mijloc

Aristotel spunea ca viciile sunt reprezentate de excese sau de neajunsuri, virtutea fiind astfel calea de mijloc dintre doua vicii.
Ce este prea mult este la fel de rau ca ce este prea putin, in toate este frumoasa masura.
Pascal, vorbind despre calea de mijloc, spunea:"Nu ne mentimen in virtute prin propriile noastre puteri, ci prin echilibrul a doua vicii."

6 comentarii:

  1. Etica virtutilor lui Aristotel are probleme teoretice majore. Nu o pot accepta fiindca el vorbeste despre o teleologie (scop) a omului, ceea ce nu exista.

    Cred ca ne mentinem virtutile insa prin negarea viciilor naturii noastre. Inclinam spre egoism si doar negand inclinatia putem fi morali.

    RăspundețiȘtergere
  2. Viciile fac parte din natura omului, vrei sa spui ca sunt innascute? Atunci cazi in fatalism.

    RăspundețiȘtergere
  3. Alegoria pacatului originar reprezinta ideea asta. Nu e fatalism. Putem sa ne controlam intr-o anumita masura.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca si viciile si virtutile se invata, desi inclin sa fiu de acord cu Rousseau, care zicea ca oamenii se nasc buni dar societatea ii corupe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu vad altfel. Omul ca orice animal e egoist, ceea ce e bine (si Rousseau vorbea ceva lega de dragoste de sine) dar civilizatia corupe acest egoism natural facandu-l mult mai pervers. De aici apar religii precum crestinismul care poarta mesajul anti-egoism.

    Traim un razboil al tuturor impotriva tuturor dupa cum spunea Hobbes.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu sunt de acord... un viciu este un viciu, indiferent cat ar fi de echilibrat... Fumatul spre exemplu, este un viciu, indiferent cate tigari fumezi pe zi...

    RăspundețiȘtergere